fbpx

[Podcast: #18] Podcastingul: O metodă eficientă și atractivă de promovare online. Cum să faci un podcast reușit și ce impact are el asupra afacerii tale?

Oblyo Digital Agency aprilie 3, 2020

Termenul de podcasting este o asociere a cuvintelor iPod, dispozitivul Apple de redare a fișierelor în format audio, și casting, care înseamnă transmisie. Cu toate că podcastingul abia acum începe să câștige popularitate în țări ca România, el este un concept care există în Statele Unite ale Americii încă din anul 2005 și a apărut odată ce aplicația iTunes a fost perfecționată într-atât încât să suporte acest mediu special.

Conform site-ului Wikipedia care dă o definiție cuprinzătoare a termenului, podcasting este un cuvânt care se folosește pentru a denumi metoda de distribuție a fișierelor multimedia prin formaturi de sindicalizare de conținut RSS și ATOM. Aceste fișiere pot fi salvate pe terminale mobile și desktopuri și pot fi ascultate atât online cât și offline.

Pentru modul în care sunt utilizate, podcasturile amintesc mult de radio. Ele pot fi privite chiar ca legătura dintre acest mediu și internet, două canale de distribuție cu o prăpastie uriașă între ele până la apariția conceptului de podcasting. Dar spre diferență de bătrânul radio pe a cărui transmisie nu își pot face loc decât emisiunile care se încadrează într-un anumit tipar și respectă o serie de standarde stabilite atât la nivel de companie, cât și la nivel de țară, în cazul podcasturilor se pot aborda orice fel de subiecte, cu cât mai ieșite din comun, cu atât mai apreciate.

Un alt mod prin care podcasturile se diferențiază radical de radio este acela că lungimea lor nu depinde de un contract care le obligă să se încadreze într-un anumit interval de timp. Ele pot avea orice lungime, în funcție de cât consideră autorul că este necesar pentru acoperirea unui subiect. Astfel, există podcasturi de doar 20 sau 30 de minute, care nu diferă cu mult de o emisiune radio oarecare, sau de câteva ore, care despică firul în patru în legătură cu un subiect de interes și pot fi folosite cu succes ca material didactic pentru deprinderea unei abilități pe cont propriu.

Cât de apreciate sunt podcasturile în anul 2020?

Poate nu în România, dar cel puțin în țările dezvoltate, de când au apărut și până acum, podcasturile nu au fost niciodată ignorate. În niciun caz nu am putea spune că au dormitat într-un mediu underground și au ieșit la lumină abia în ultimii ani, ci că s-au bucurat de o popularitate care a crescut progresiv. Dintotdeauna a fost și este și acum cool să asculți podcasturi, iar pentru beneficiile pe care le oferă nu ne putem aștepta decât ca numărul lor să crească în continuare și în perioada următoare. În anul 2019, erau active pe internet mai mult de 800.000 de podcasturi, iar impresionantul lor număr cu siguranță îi face pe mulți din cei care nu au încercat niciodată să asculte un astfel de material să se întrebe cărui fapt li se datorează popularitatea.

Pe de-o parte, podcasturile sunt foarte practice deoarece pot fi ascultate oriunde și oricând. Pe de altă parte, din punctul de vedere al antreprenorilor, ele sunt privite ca o metodă de rotunjire a veniturilor. În Statele Unite ale Americii, conform studiilor, aproape o treime din populație ascultă măcar un podcast pe lună, iar cei din publicitate au descoperit în acest obicei o oportunitate de afaceri.

Ca antreprenor, avantajele pe care ți le oferă realizarea unui podcast sunt cu mult superioare oricărui articol scris, videoclip, sau altui material publicitar. Podcasturile nu numai că-i fac pe cei care le ascultă să înțeleagă mai bine conceptul și politica unui brand, dar ajută și brandul respectiv să câștige credibilitate.

În plus, spre diferență de alte metode de advertising care necesită sume uriașe de bani pentru producția chiar și a unei singure reclame, podcasturile sunt simplu de realizat, iar echipamentul necesar lor este accesibil oricui. Cu un laptop sau un desktop cu performanțe medii, oricine își poate crea acum propriul podcast, dedicând proiectului câteva ore de muncă și adăugând rețetei un strop de imaginație și inspirație.

Tehnologia de care beneficiază majoritatea dintre noi în anul 2020 este mai mult decât suficientă pentru lansarea unui podcast de calitate, iar beneficiile pe care acesta le oferă afacerilor online și offline sunt pur și simplu infinite. Dar cu toate acestea, există o mare diferență între crearea unui podcast de succes și a unui podcast pe care nu-l va asculta nimeni. Iar dacă tot este destul de solicitant, cel puțin din punct de vedere al timpului pe care îl necesită, este bine ca în cazul în care vă angajați la un asemenea proiect, să-l gândiți de la început în așa fel încât să aibă potențialul de a-și atinge scopul.

În podcastul de astăzi de la Oblyo Digital Agency vă vom prezenta care sunt cele mai importante opt cerințe pe care trebuie să le îndeplinească un podcast pentru a avea șanse să se remarce și ce trebuie să faceți pentru a porni din start cu dreptul.

Cum să realizați un podcast cu lipici la public și potențial de a fi distribuit pe rețelele sociale?

#1 Alegeți o temă de interes în funcție de competențele dumneavoastră

La fel ca în cazul articolelor de blog, tema este principalul element care determină succesul unui podcast. În funcție de aceasta fanii acestui format își aleg materialele audio care îi interesează. Dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să vă orientați doar către teme populare care considerați că ar atrage mult public. Important nu este să fiți în pas cu trendurile, ci să vă asigurați că indiferent de ceea ce alegeți veți putea livra materiale calitative pentru o lungă perioadă de timp.

Alegeți să vorbiți întotdeauna despre subiecte care vă interesează cu adevărat și despre care vă documentați în permanență. Să luăm un exemplu concret. Să spunem că sunteți patronul unei agenții digitale creată cu scopul de a-și ajuta clienții să câștige mai multă autoritate și recunoștință în mediul online și vreți să faceți un podcast concentrat pe rețelele sociale, cu toate că nu aveți experiență decât în utilizarea Facebook-ului și Instagram-ului. În ciuda faptului că din punct de vedere al reach-ului organic TikTok și Linkedin sunt mult mai eficiente la ora actuală, nu vă dați peste cap să le adăugați în podcastul dumneavoastră, explicându-le modurile de folosire și de integrare în campanii, dacă nu v-ați documentat încă suficient și nici nu puteți să vorbiți din experiență prezentând niște cazuri reale.

Podcasturile nu sunt adresate doar amatorilor, ci mai ales profesioniștilor și dacă nu vorbiți cu pasiune și în cunoștință de cauză despre tema pe care ați ales-o, acest lucru se va putea observa încă din primele minute de ascultare. Pe deasupra, lăsând profesioniștii la o parte, nici măcar amatorii nu sunt interesați să asculte bâlbâielile unei persoane care nu-i întrece ca nivel de cunoștințe, ci urmăresc să găsească experți din experiențele cărora au ce învăța și la care se pot uita de jos în sus.

Astfel, revenind la exemplul nostru cu rețelele sociale, chiar dacă nu mai sunt ce au fost odată, pentru că încă au o mulțime de utilizatori și sunt în continuare o unealtă puternică de marketing, dacă le cunoașteți bine, este de preferat să vorbiți despre Facebook și Instagram, livrând conținut valoros, cu un potențial mare de a fi distribuit mai departe.

În ziua de astăzi, valabil pentru orice domeniu de activitate, se caută profesioniști. Iar această tendință este în favoarea dumneavoastră deoarece este mult mai simplu să fiți convingător și să vă faci plăcut vorbind despre un lucru pe care îl iubiți cu adevărat, decât despre ceva pe care abia l-ați descoperit.

#2 Investiți în echipament decent și în antrenament

Am menționat mai devreme faptul că pentru realizarea unui podcast, chiar și la nivel profesionist, nu sunt necesare echipamente de ultimă oră, cu prețuri exorbitante. Un sistem cu performanțe medii și acces la internet este destul pentru a realiza podcasturi demne de atenția experților. Dar chiar și în aceste condiții, este important să puneți accent pe calitatea sunetului.

Nu este plăcut să asculți un podcast cu un zgomot puternic de fundal, pentru care trebuie să-ți ciulești urechile și să te chinui ca să înțelegi fiecare cuvânt în parte. De aceea, pentru a nu vă suprasolicita ascultătorii, este bine să investiți într-un microfon bun, care înregistrează clar. Această piesă de echipament, împreună cu un software de editare, reprezintă strictul necesar pentru crearea unor podcasturi cu potențial.

De asemenea, nu vă grăbiți să urcați pe internet orice înregistrare dacă nu ați ascultat-o în prealabil. Dicția, tonul și volumul vocii dumneavoastră sunt cele care decid în primă instanță dacă podcastul va fi unul apreciat sau nu. Mai ales dacă nu obișnuiți să țineți discursuri în public sau să organizați ședințe și cursuri, șansele să fiți un orator înnăscut sunt destul de mici și de aceea aveți nevoie de exercițiu.

Cu alte cuvinte, durează puțin până deprindeți tehnica podcasturilor și dacă nu aveți deja unul, este recomandat să investiți într-un microfon competent înainte de a vă apuca de treabă. Dar în comparație cu ceea ce puteți câștiga de pe urma acestei investiții, efortul pe care trebuie să-l depuneți este unul nesemnificativ.

#3 Postați doar materiale de calitate superioară

Detaliile sunt importante pentru realizarea oricărui proiect de promovare. Dar nu trebuie să scăpați din vedere esențialul. Mulți autori de podcasturi sunt atât de concentrați pe stabilirea titlurilor, selecția galeriei de imagini și nu în ultimul rând, lansarea podcastului, analizând din toate punctele de vedere momentul oportun, încât uită de cel mai important lucru: podcastul în sine.

Dacă v-ați stabilit un target și nu aveți prea mult timp la dispoziție, decât să livrați un podcast mediocru într-un ambalaj excelent, mai bine livrați un podcast excelent într-un ambalaj mediocru. Întotdeauna vor mai exista lucruri de îmbunătățit, dar faceți în așa fel încât cel puțin în momentul în care postați pe internet să spuneți: gata, nu mai am nimic de adăugat!

Chiar și celebrul Joe Rogan, autorul seriei Joe Rogan Experience pe care a început-o acum mai bine de un deceniu, făcea inițial o mulțime de greșeli pe care le-a corectat cu timpul. De aceea podcasturile profesionale pe care le realizează acum sunt rezultatul a 10 ani de muncă. Dar chiar și cu atâta experiență, motivul pentru care acum a atins acest nivel este acela că niciodată nu s-a mulțumit cu puțin. El s-a autoanalizat în permanență, și-a descoperit punctele slabe și pe cele forte și nu a postat niciodată doar de dragul de a posta, ci cu scopul de a livra materiale de calitate, pline de informații valoroase.

#4 Luați aminte la cerințele audienței, dar nu vă pierdeți pe drum

Lansând podcast după podcast și construindu-vă o reputație ca autor de podcasturi în domeniul în care activați, publicul va începe să lase comentarii în care să sugereze să schimbați sau să adăugați anumite elemente sau să introduceți invitați speciali care să anime atmosfera. Dar la fel ca în cazul unei relații în care unul din parteneri tot încearcă să-l schimbe pe celălalt, dacă cel din urmă îi urmează toate sugestiile, primul va ajunge într-un punct în care îi va reproșa că nu mai este persoana de care s-a îndrăgostit. Astfel, cu toate că este bine să ascultați părerile celor care vă urmăresc, asta nu înseamnă că trebuie să vă comportați ca o marionetă, gata mereu să îndeplinească dorințele păpușarului.

Mai ales în mediul online, un grad exagerat de flexibilitate nu este niciodată un plus și de la canale renumite de YouTube și până la jocuri online unde s-a pus prea mult accent pe părerea consumatorilor, există o mulțime de exemple care s-au îndreptat direct către eșec din dorința de a fi mereu pe placul celor care comentează.

Pe scurt, fiți întotdeauna sinceri cu dumneavoastră, păstrați-vă ideile în care credeți cu adevărat și în timp ce construiți o relație bazată pe respect mutual cu cei din audiență, rămâneți fidel și devotat cauzei inițiale și propriei persoane.

#5 Țineți cont de SEO, chiar dacă puneți mai mult accent pe partea audio

iTunes, Google Podcasts, YouTube și multe, multe alte platforme sau programe pe care se pot asculta podcasturi sunt de fapt motoare de căutare. Și la fel ca oricare alt motor de căutare, în momentul unei interogări, ele returnează ca rezultat podcastul cu cel mai bun scor SEO. Ca să vă convingeți, încercați să căutați orice cuvânt cheie vă interesează și verificați câte din rezultate îl conțin sau nu în titlu sau descriere.

Oricât de mult teren ar câștiga materialele audio sau video în fața celor scrise din punct de vedere al utilizatorilor de pe internet, în final, textul rămâne cel mai important pentru motoarele de căutare. Încă este dificil chiar și pentru inteligența artificială să evalueze un fișier în funcție de limbajul vorbit pe care acesta îl conține și de aceea, cel puțin pentru moment, textul are întâietate.

Astfel, cu această informație în minte, ori de câte ori postați un podcast în mediul virtual, aveți grijă ca titlul și descrierea sa să reflecte conținutul materialului audio și să conțină și câteva cuvinte cheie relevante. Dar în același timp, urmăriți și să nu cădeți în extrema cealaltă optimizându-vă exagerat podcastul și ajungând în situația în care el nu mai sună natural.

Mai mult, dacă vreți să împușcați doi iepuri dintr-o lovitură, faceți în așa fel încât podcastul dumneavoastră să poată fi ascultat și de pe propriul site, postând împreună cu fișierul audio și întregul său text sub forma unui articol. Datorită faptului că în general podcasturile sunt foarte cuprinzătoare, procedând astfel, pagina dumneavoastră va câștiga autoritate, iar reach-ul organic va crește surprinzător.

#6 Există diferențe între un podcast și un articol oarecare

Nu, nu ne contrazicem cu ceea ce am discutat la punctul anterior unde am menționat importanța postării textului scris al podcastului, sub formă de articol. Ci doar vrem să subliniem faptul că în momentul în care compuneți un podcast, nu trebuie să vă gândiți la cât de bine se așează acesta în paragrafe, ci la cât de natural sună vorbit. Modul de a redacta textul unui podcast diferă mult de cel în care scrieți articole de promovare pentru propriul brand deoarece acesta trebuie să aibă un ton mai puțin formal, iar mesajul său să fie mai ușor de digerat, pentru ca ascultătorii să-l perceapă ca pe o ședință de consultanță cu dumneavoastră.

În scris, majoritatea oamenilor au tendința de a folosi termeni cât mai elaborați, care să surprindă și să șocheze cititorul. Și până la o anumită limită, această abordare este acceptabilă deoarece vizitatorul site-ului poate lua oricând o pauză de la lectură și căuta în dicționar cuvintele pe care nu le înțelege. Dar în cazul unui fișier audio, chiar dacă ascultătorul nu înțelege un anumit cuvânt, el nu va sta să deruleze, să asculte din nou, să priceapă forma acestuia și apoi să-i caute sensul. Ar fi un proces mult prea solicitant, iar scopul podcasturilor este de fapt asimilarea informațiilor într-o manieră simplă.

Astfel, în ceea ce privește podcasturile, este bine să evitați pe cât posibil termenii complicați dacă aceștia nu au legătură directă cu tema dumneavoastră, iar dacă există cuvinte greu de înțeles pe care trebuie să le folosiți în mod obligatoriu, asigurați-vă că le explicați cu prima ocazie în care le-ați menționat. De asemenea, cu riscul de a vă repeta, nu ezitați să reformulați ideile noi și greu de asimilat pentru ca ascultătorii să le înțeleagă și să le rețină fără a mai fi nevoie de a apela la materiale auxiliare.

Dacă redactarea articolelor de blog sau de presă este o artă, compunerea unui podcast reușit este un alt tip de artă pe care trebuie s-o tratați într-un mod distinct. Așa cum scrisul diferă de vorbit, și articolele diferă de podcasturi.

#7 Luați în considerare colaborările cu personalități pasionate de aceleași subiecte ca și dumneavoastră

V-ați întrebat vreodată de ce majoritatea emisiunilor matinale de divertisment de la radio sau televizor au doi prezentatori, în timp ce programele difuzate seara doar unul singur? Producătorii lor aleg aceste variante deoarece majoritatea oamenilor urmăresc mai ușor o conversație între două persoane decât un monolog. Iar dimineața, după somn, când atenția noastră nu funcționează la randament maxim, expunerea la un program greu de urmărit nu ne-ar aduce niciun beneficiu. De aceea, sfatul nostru este să profitați de această informație și s-o folosiți și pentru podcasturile dumneavoastră.

Nu subestimați valoarea unui podcast cu doi oratori în loc de unul și căutați persoane cu care să colaborați. Nimeni nu vă contestă autoritatea în domeniul în care activați, dar uneori, pentru audiența dumneavoastră, poate fi o experiență utilă să asculte și o altă părere, a unei persoane din același domeniu, dar cu o altă perspectivă.

În plus, dacă reușiți să găsiți pe cineva la fel de pasionat ca și dumneavoastră, chiar dacă nu sunteți exact pe aceeași lungime de undă, veți avea mult de câștigat deoarece la publicul pe care îl aveți deja se va adăuga și publicul persoanei respective.

Nu vă faceți griji pentru așa ceva ca furt de fani pentru că o asemenea situație nu există în realitate. Dacă publicul vi se diminuează după ce lansați un podcast cu un invitat deoarece ați pierdut în comparație cu el, înseamnă că mai aveți lucruri de îmbunătățit pe care nu ar trebui să le neglijați. De aceea fiți o gazdă desăvârșită, întrebați-vă invitatul ceea ce vă interesează, dar nu uitați să-i acordați și acestuia șansa de a se exprima liber și a-și impune punctul de vedere.

De asemenea, profitați la maxim de orice ocazie de a apărea în podcastul altui autor deoarece fiecare astfel de experiență este o ocazie ideală de a vă crește expunerea.

#8 Cu o singură floare nu se face primăvară

Oricât de mult efort ați depune și indiferent ce impact ar avea primele dumneavoastră podcasturi, nu vă opriți după doar câteva postări. Ca toate lucrurile bune în viață, și pentru a vă consolida prezența în mediul online aveți nevoie de timp și nu vă puteți aștepta la rezultate extraordinare peste noapte.

Stabiliți-vă un program riguros pe care să-l respectați cu sfințenie și pe care să-l faceți cunoscut și ascultătorilor dumneavoastră. Pentru a avea succes trebuie mai întâi să câștigați încrederea celor care vă urmăresc și să-i asigurați că sunteți punctual. Dacă încep să vă asculte, ei vor vrea să știe mereu că au un site cu podcasturi de calitate la care să se întoarcă ori de câte ori vor să afle informații de calitate.

Pentru a deveni un autor de podcasturi cunoscut, trebuie să livrați conținut valoros pentru ascultători, cu care aceștia să se poată identifica și pe care să-l considere esențial în activitatea pe care o întreprind. Nu există mod mai rapid de a vă pierde audiența decât inconsecvența. Oferiți ascultătorilor siguranța că le pregătiți mereu ceva bun și succesul vă este ca și garantat!

Haideți să facem împreună podcasturi!

Podcasturile sunt un mod de promovare inovator care cu siguranță va deveni din ce în ce mai apreciat odată cu trecerea timpului. Ele sunt o puternică unealtă de marketing cu care cei mai întreprinzători jucători de pe piață vor cuceri teritorii până acum neexplorate în țara noastră. De aceea, este timpul să ieșiți în evidență și să începeți să vă creați și dumneavoastră propriile podcasturi.

În comparație cu articolele de promovare, podcasturile necesită mult mai mult timp de documentare, dar și exercițiu pentru fluență în limbaj. Însă la final, impactul lor este unul impresionant. De asemenea, dacă vă doriți podcasturi de calitate, dar nu aveți resursele și timpul necesar pentru a le realiza, bazați-vă pe Oblyo Digital Agency și haideți să realizăm împreună materiale care vă vor diferenția de concurență. Spuneți-ne mai multe despre domeniul dumneavoastră de activitate și haidență să creăm împreună conținut de valoare!

Până la podcastul următor, gândiți-vă serios la importanța unui astfel de material și nu ezitați să contactați Oblyo Digital Agency pentru cele mai bune servicii de promovare online.

Podcasturi

Call Now Button