[Podcast: #10] Cât de mult ajută link building-ul pentru site-ul dumneavoastră în anul 2019?
Pentru mulți administratori de site-uri, SEO-ul se rezumă la dezvoltarea conținutului de pe propriul site și creșterea numărului de articole. Și într-adevăr, un număr mare de articole potrivite cu domeniul de activitate al afacerii care deține site-ul este mai mult decât indicat pentru succesul online. Dar SEO înseamnă mai mult decât atât și pentru eficiență maximă, niciodată nu trebuie să ne concentrăm atenția pe un singur mod de abordare.
În podcastul de astăzi, subiectul pe care am ales să-l dezvoltăm este link building-ul, o metodă de optimizare a unui site care poate face minuni atunci când este folosită în mod corect, dar poate și distruge atunci când este pusă în aplicare prin mijloace mai puțin ortodoxe.
Înainte de a vedea cum funcționează și cum trebuie pus în aplicare, haideți să discutăm puțin despre ideea de link building. Link building-ul este metoda prin care se dezvoltă rețeaua de link-uri către un site. Există experți SEO care consideră link building-ul cea mai importantă metodă de optimizare a unui site. Noi, pe de altă parte, considerăm că merge mână în mână cu redactarea de conținut relevant. Dar dați-ne ocazia să ne explicăm.
Nu oricine poate face link building deoarece el necesită cunoștințe avansate de redactare de texte, programare, marketing și nu în ultimul rând, psihologie. Pentru a atrage potențiali cumpărători către site-ul dumneavoastră mai întâi trebuie să-i convingeți că merită să-i acorde câteva minute din prețiosul lor timp și să acceseze link-ul pe care îl au în față. Dar oricât ar fi de dificil, efortul dumneavoastră merită deoarece rezultatele obținute în urma link building-ului sunt pe măsura investiției. Făcut cum trebuie, link building-ul vă poate aduce trafic relevant și cel mai important, creșterea cifrei de afaceri.
Google nu va dezvălui niciodată în totalitate secretele din spatele algoritmului său. Dar cu toate acestea, reprezentanții companiei, ies în față din când în când și ne dau câte un indiciu. Ceea ce trebuie să facă un expert SEO în mod special este să fie atent la semnale și să prindă din zbor articolele și videoclipurile în care se oferă hint-uri relevante și apoi să-și adapteze strategia conform lor.
O dezvăluire importantă care ne-a băgat în priză în legătură cu link building-ul este afirmația lui Andrey Lipattsev de la Google care a spus că link-urile, conținutul și RankBrain sunt primii trei factori care influențează poziția unui site în SERP.
Pe vremea dinozaurilor, mai exact acum vreo 20 de ani când Google nu exista încă, principalele motoare de căutare din universul online de atunci erau Yahoo și Alta Vista. Acestea se ghidau exclusiv după conținut în redarea rezultatelor în urma unei interogări, iar apoi și-au schimbat algoritmul bazându-se pe numărul de link-uri către un site pentru a determina calitatea acestuia. Și într-un fel, aveau dreptate cu ambele abordări. De aceea și în zilele noastre eceste două cerințe rămân două din cele mai importante aspecte pe care Google se bazează în evaluarea unui site.
În plus, mai nou, odată cu update-ul Google Penguin, nu doar numărul de link-uri către un site este important, ci și calitatea acestora. Pentru Google, fiecare site este ca o planetă, mai mare sau mai mică. Iar dimensiunile acesteiea, sunt întotdeauna proporționale cu dimensiunile totale ale celorlalte planete cu care planeta în cauză se află în legătură.
Dar această teorie ridică o serie de întrebări vitale. Cum se definește un link de calitate? Care este diferența între un link bun și un link rău? Ce poate face fiecare din ele pentru site-ul tău?
Nu tot ce se zboară se mănâncă și nu orice link care arată cu degetul la site-ul dumneavoastră vă face cinste. Ca și în orice altă poveste, când vine vorba de link-uri există două tipuri: bune și rele.
・Link-urile bune
Sunt link-urile de calitate care îți aduc site-ul mai aproape de prima poziție în SERP.
・Link-urile rele
Sunt link-urile pentru care Google te penalizează și nu știi ce de ce te pedepsește.
Cele mai bune link-uri sunt fără loc de interpretare link-urile care provin de la site-uri cu autoritate mare. Ele au un impact puternic pentru site-ul dumneavoastră și fac ca importanțalor să influențeze și modul în care Google vă tratează în SERP. Iar acest lucru se întâmplă deoarece ele transmit autoritatecătre site-ul dumneavoastră și îl fac să pară la fel de valoros ca și ele.
Astfel, un link către site-ul dumneavoastră postat pe un site de știri, ca Wall Street Journal de exemplu, este mult mai important decât un link postat pe site-ul unui blogger oarecare, pe care îl citesc doar o mână de oameni. De aceea, mai ales atunci când apelați la o agenție SEO pentru a vă dezvolta rețeaua de link-uri către propriul site trebuie să aveți mare grijă la site-urile pe care agenția vi le oferă. În special atunci când prețul pachetului oferit de specialiștii SEO este mult mai mic decât cel al altor agenții concurente, tariful trebuie să vă dea de gândit.
Dacă o agenție SEO vă oferă într-un pachet doar link-uri provenite de la site-uri fără autoritate, chiar dacă pachetul este ieftin, banii pe care îi veți cheltui pentru această acțiune nu vor reprezenta o investiție, ci pur și simplu o cheltuială în zadar. De aceea, într-un final, chiar dacă costă mai mult, merită să investiți în link-uri către firma dumneavoastră de pe site-uri puternice.
Când vine vorba de link building, puteți apela cu încredere la Oblyo Digital Agency și vă vom oferi cele mai bune prețuri pentru advertoriale publicate pe cele mai puternice site-uri din România. Astfel, ne asigurăm că succesul optimizării prin link building este garantat. În plus, pe lângă advertoriale profesioniste, vă vom oferi ca opțiuni doar site-uri care să aibă relevanță pentru afecerea dumneavoastră
Dacă ne-am lămurit cum stau lucrurile cu privire la autoritatea unui site și la cât de important este să verificați site-urile pe care vi le oferă o agenție SEO, vom trece mai departe la relevanța acestora pentru site-ul dumneavoastră. Cu alte cuvinte, după ce am dat site-urile slabe și nesemnificative la o parte, filtrăm în continuare pentru a rămâne la final doar cu site-urile care ne aduc un beneficiu real.
Gândiți-vă că aveți o afacere cu ciocolată și doriți să faceți link building pentru site-ul companiei dumneavoastră. Care din următoarele două link-uri credeți că vă ajută mai mult?
・Un link postat pe un site cu rețete de prăjituri cu ciocolată?
・Un link postat pe un site cu aparate de fotografiat?
Dacă vorbim de site-uri cu aceeași autoritate, am fi tentați să spunem că ambele link-uri au aceeași valoare. Dar intervine Andre Weyher, un fost angajat Google, care într-un interviu pentru searchengineland.com spune că până nu de mult am fi avut dreptate, dar acum, la fel de importantă ca și autoritatea, este relevanța pentru site-ul dumneavoastră a site-ului pe care se postează link-ul. Deci… încă un criteriu după care suntem obligați să ne orientăm alegerile.
Schimbul de link-uri era un trend și în țara noastră și încă se mai practică! Adică… eu îți dau ție și tu îmi dai mie și așa creștem amândoi. Și în princpiu este un târg care sună bine, dar s-ar putea să nu vă ajute pur și simplu la nimic.
Acum vreo doi ani, mai ales când îți construiai un site nou și drăguț, inbox-ul ți se umplea rapid de oferte de schimburi de link-uri. Administratorii de site-uri la fel de noi și de drăguțe ca al tău te bombardau cu propuneri de inserare de link-uri în bannerele lor în schimbul aceluiași serviciu. Dar această practică este în momentul actual, pe atât de simplă, pe atât de inutilă.
Chiar dacă provin de pe site-uri din aceeași nișă cu al dumneavoastră, Google cam trece cu vederea link-urile din bannere și de aceea, dacă mai costă și ceva, acestea chiar nu merită osteneala.
Când primiți oferte de schimburi de link-uri, în loc să vă mulțumiți cu o legătură către site-ul pe care îl administrați, dintr-un colțișor al altui site, propuneți să se meargă un pas înainte și să scrieți și câte un articol în textul căruia să inserați link-urile cu care faceți schimbul. Astfel, atât site-ul dumneavoastră cât și cel deținut de cel care vă propune schimbul, au de câștigat.
În legătură cu schimbul de articole mai degrabă decât cel de link-uri, Matt Cutts, fostul director al echipei antispam de la Google, trage aer în piept și spune așa:
“So stick a fork in it: guest blogging is done; it’s just gotten too spammy.”
Dar adevărul este că dacă sunt scrise cum trebuie, articolele pe care le scrieți pe alte bloguri slashsite-uri și care trimit la site-ul dumneavoastră, nu au de ce să vă facă rău. Aveți doar mare grijă la textul ancoră și nu abuzați niciodată de un anumit cuvânt cheie deoarece atunci chiar arată a spam. Însă atâta timp cât postați conținut de calitate și relevant atât pentru site-ul pe care îl dețineți, cât și pentru cel care vă găzduiește, articolul se va comporta ca un advertorial pe care Google îl va judeca în final prin prisma autorității fiecărui site.
Vom numi link-urile eficiente, link-uri editoriale. Acestea sunt link-urile postate către site-ul dumneavoastră în articole de forma editorialelor în care se consideră că site-ul pe care îl dețineți este o sursă demnă de a fi citată.
În cazul în care prin diferite mijloace aveți acces la un site și puteți să postați pe el link-uri către site-ul dumneavoastră nu vă bucurați înainte să citiți instrucțiiunile Google cu privire la link-uri deoarece în ele se specifică clar:
“…creating links that weren’t editorially placed or vouched for by the site’s owner on a page, otherwise known as unnatural links, can be considered a violation of our guidelines.”
Din păcate, la ora actuală aceste instrucțiuni nu sunt disponibile și în limba română, dar atâta timp cât există în engleză, nu aveți nicio scuză pentru a nu le respecta!
Se recomandă să puneți un deosebit accent pe advertoriale care vorbesc despre un subiect relevant pentru site-ul dumneavoastră deoarece acestea vor conține în jurul ancorei pe care este plasat link-ul către site-ul dumneavoastră și alte cuvinte cheie care îl definesc.
Să luăm ca exemplu următorul text pe care să presupunem că l-am scris pentru un dealer auto de mașini rulate:
Ce poate fi mai relaxant decât să te urci în FORD-ul tău F-150 și să conduci pe un drum de țară într-o după amiază de vineri? Sau poate că ești genul căruia îi place să se abată de la drum, să sucească brusc volanul noului său Jeep Wrangler și să exploreze interiorul pădurii în căutarea unui loc de camping. Indiferent de personalitatea pe care o ai, te invităm la un test drive unde mai mult ca sigur vei întâlni mașina visurilor tale. Pregătește-te să o întâlnești, deoarece ea te așteaptă aici în impresionanta noastră colecție de mașini rulate la cele mai bune prețuri de pe piață.
Pentru acest dealer auto, textul ancoră din fictivul nostru advertorial este test drive, dar în jurul lui se află și cuvinte precum Ford, Jeep, mașina, mașini rulate, sau cele mai bune prețuricare transmit motorului de căutare Google că în spatele link-ului se află un site care comercializează diferite modele de mașini vechi, la prețuri convenabile.
Există câteva tipuri de articole care publicate pe site-uri cu autoritate mare și dezvoltate pe nișe legate de a dumneavoastră vă ajută mai mult decât altele. Pe de altă parte, postate pe propriul site, prin relevanța lor vor contribui la creșterea numărului de link-uri către site-ul dumneavoastră în mod organic. Acestea sunt:
・articolele tip listă;
・articolele de cercetare;
・articolele COMPLETE;
・articolele cu infografice
#1 Articolele tip listă
Există un motiv pentru care am început lista noastră de exemple cu articolele tip listă și acela constă în faptul că sunt cel mai simplu de realizat. Ele sunt articole de timpul:
・5 Motive să îți bei cafeaua fără lapte;
・10 Cadouri de Crăciun pentru pisici;
・7 Trucuri pentru a te putea trezi înainte de ora 7;
・3 Mituri legate de spălatul pe față;
・50 De moduri în care ploaia te influențează negativ.
Și ca advertoriale și ca articole de blog pentru propriul site, articolele listă sunt foarte simplu de scris, iar odată ce ai stabilit un titlu captivant, ideile vin de la sine.
Ca advertorial, cu un articol de tip listă poți fi sigur că publicul site-ului pe care postezi a aflat de site-ul dumneavoastră. Pentru că sunt simplu de citit, articolele listă sunt excelente ca advertoriale, iar link-urile din interiorul lor, în general nu sunt neglijate.
Pe propriul site, eficiența articolelor de tip listă în vederea link building-ului este confirmată de multe site-uri media mari. Comparând aceste tipuri de articole cu articole diferite ca structură, site-urile media au ajuns la concluzia că artiolele listă sunt mai des distribuite de publicul lor și au șanse mai mari să fie citate.
#2 Articolele de cercetare
Aricolele de cercetare sunt cele care aduc în discuție un subiect nou legat de tema site-ului dumneavoastră. Acestea se pot prezenta sub formă de studii de caz, anchete sau referate pe o anumită temă.
Din punct de vedere al gradului de complexitate, astfel de articole sunt destul de dificil de compus. Dar pentru că au o valoare inestimabilă prin conținutul lor nou, care nu se găsește și în alt colțișor al internetului, au șanse mari să fie citate atunci când le postați pe propriul site și astfel să vă aducă mai multe link-uri.
#3 Articolele COMPLETE
Nu există articol cu adevărat complet. Dar am venit cu această denumire pentru ca dumneavoastră să aveți o imagine cât mai clară asupra unui tip de articol extrem de important pentru link building-ul site-ului dumneavoastră.
Ceea ce ne-am gândit să numim articole COMPLETE sunt acel tip de articole foarte cuprinzătoare care relatează aproape tot ce se știe la ora actuală legat de un anume subiect.
Dacă acest podcast ar fi fost de fapt un advertorial pentru o altă agenție SEO, articolul pe care se bazează poate fi considerat un articol complet. Poate că în el nu am vorbit chiar de la A la Z despre tot ceea ce înseamnă link building, dar fără îndoială am ajuns undeva pe la litera X și pe parcurs am atins multe din punctele cheie ale acestui subiect.
De asemenea, pentru că acest articol oferă o mulțime de informații relevante cu privire la importanța link building-ului, șansele ca el să fie citat pe diferite site-uri sunt mari.
Cu alte cuvinte, articolele complete sau aproape complete, sunt articolele de câteva mii de cuvinte, foarte bine structurate și care despică firul în patru cu privire la o anumită temă.
Una din principalele cerințe care stau la baza acestui tip de articol este studiul. Nu poți să scrii un articol complet dacă nu studiez în amănunt o anumită temă și nu aprofundezi. Ca dificultate, deoarece sunt foarte lungi și necesită mult timp investit în cercetare, dar și editare, articolele complete nu sunt genul de articole pe care le poți posta zi de zi, dar cu siguranță își merită efortul.
#4 Articolele cu infografice
Am articolele cu infografice pe ultimul loc, nu neapărat pentru că sunt greu de redactat, ci pentru că solicită un talent aparte.
Motivul principal pentru care infograficele sunt extraordinare este faptul că nu sunt la îndemâna oricui. Ele pornesc de la ideea că o singură imagine trebuie să transmită toată informația necesară cu privire la un subiect și să concentreze în ilustrație toate ideile dintr-un articol. De aceea, ele necesită un car de muncă și un dram de talent, o resursă naturală rară și extrem de prețioasă.
Articolele care conțin infografice sunt genul de articole numai bune de postat pe propriul site deoarece atrag atenția și motivează alți administratori de site-uri să vă citeze, distribuie și în primul rând, să pună pe site-ul lor link-uri relevante către site-ul pe care îl dețineți.
Nu ne stă în fire să ne încheiem podcasturile pe o notă negativă, dar procedăm astfel de această dată deoarece vrem să vă atragem atenția cu privire la metodele de optimizare Black Hat și la cât de periculoase sunt ele pentru site-ul dumneavoastră.
Lui Google nu îi plac trișorii și nu ține secret acest lucru. Ca să vă convingeți că așa stau lucrurile, acordați câteva momente lecturii instrucțiunilor oferite de Google și cu siguranță veți face un pas înainte din punct de vedere al cunoștințelor legate de SEO. În aceste instrucțiuni Google menționează clar că link-urile cu iz de spam sunt link-uri rele și nu vă aduc vreun serviciu, mai ales odată cu lansarea update-ului Google Penguin.
Nimeni în afară de angajații Google nu știe exact cum reușește acest motor de căutare să descopere modul în care un site face spam prin numărul de link-uri, dar o face și când o face nu-ți dorești să-i ieși din grații.
Mulți presupun că este vorba de postarea aceleiași ancore pe un număr mare de site-uri, dar nu avem o certitudine. Un lucru însă este clar, dezvoltarea rețelei de link-uri contează mult și cea mai bună metodă pentru a o extinde este prin link-uri relevante, cu texte ancoră bine gândite postate pe site-uri media cu autoritate, sau prin conținut extraordinar pe care ceilalți administratori de site-uri să îl consideră atât de valoros încât să merite citat.
La Oblyo Digital Agency vă putem ajuta atât cu advertoriale pe site-uri cu autoritate mare care să vă aducă link-uri importante, cât și cu crearea de conținut cu potențial de a fi distribuit mai departe pe care să îl postați direct pe site-ul dumneavoastră. Iar dacă nu știți ce vi se potrivește cel mai bine, contactați-ne și vă vom oferi consultanță și îndrumare pentru a reuși să obțineți cele mai bune rezultate. Până la podcastul următor, nu neglijați optimizarea online și puneți întotdeauna accentul pe valoare!