fbpx

Metode de Link Building numai bune de încercat în 2022

Oblyo Digital Agency mai 15, 2022

Se spune că Link Building-ul este un concept mort de ani. Lucrurile s-au schimbat mult în ultimele două decenii și e clar că cine nu a reușit să se adapteze a rămas în urmă, fie că a fost vorba de aptitudini, unelte sau alte lucruri importante pentru consolidarea prezenței online a unei afaceri.

Google a confirmat faptul că link-urile sunt factorul #1 care influențează topurile din SERP și să te faci remarcat fără link-uri este aproape imposibil. Algoritmul de bază Google se bazează pe link-uri, iar acest lucru a fost valabil încă de la începuturile motorului de căutare.

Tehnici White Hat de Link Building

Link Building-ul nu este o strategie moartă decât pentru cei care au dat greș când a fost vorba de implementare. Regulile de aur pentru o campanie reușită de Link Building au fost întotdeauna aceleași și cu siguranță nu se vor schimba nici de acum înainte. Iar dacă nu ai aflat care sunt regulile de aur în concepția lui Cemper, ar fi mai bine să faci puțină cercetare mai întâi și apoi să te întorci aici. 

S-a vorbit de multe ori despre link-uri ca un factor prin care poți escalada topurile SEO. Cu toate acestea, mulți specialiști SEO s-au concentrat doar pe SEO-ul on-page și au neglijat importanța creșterii numărului de link-uri susținând că știu totul despre link-uri și nu au nevoie de ele.

Dar pe Google îl interesează link-urile și l-au interesat dintotdeauna. Iar acesta este un adevăr de netăgăduit. Și de aceea, link-urile ar trebui să te intereseze și pe tine.

Algoritmul Google Penguin a schimbat modul în care folosim link-urile în campaniile SEO

Înainte de luna aprilia a anului 2012 aproape oricine își putea cumpăra destul de ușor o poziție bună în SERP pur și simplu adăugând tot mai multe link-uri. Câteva link-uri aici, alte câteva link-uri acolo și uite așa ajungeai fără probleme pe prima pagină din SERP și chiar pe primul loc. Dar acele vremuri au apus demult. Filtrul de spam Google Penguin este acum parte din algoritmul de bază Google și funcționează în timp real, așa că nu mai poți să trișezi.

Acum link-urile sunt riscante și ar fi bine să cunoști ce riscuri implică înainte să te apuci să le pui peste tot. Știai că și acum, majoritatea oamenilor încă se uită la pagina sursă, la pagina de referință, și numesc asta backlink?

Un link este o conexiune dintre A și B

Un link este o conexiune de la pagina de referință la pagina țintă și așa au stat lucrurile 

dintotdeauna. Pentru prea mult timp deja specialiștii SEO au fost obsedați să se uite după pagerank sau oricare alte unități de măsură au considerat relevante pentru pagina de referință. Dar din câte știm noi, LRT este singurul program care ia în calcul pagina sursă și pagina țintă atunci când analizează valoarea, dar și riscurile unor link-uri.

Ce înseamnă backlink?

Când spunem backlink ne referim la o referință din partea unei alte pagini web către website-ul nostru. Aceste link-uri sunt foarte diferite față de link-urile outbound sau outgoing pe care le postăm pe paginile website-ului personal către alte website-uri. De aceea, cele două concepte nu trebuie confundate cu niciun preț.

Poate un website să obțină locuri bune în SERP și fără backlink-uri?

Chiar dacă se indexează, un website fără backlink-uri nu poate obține un loc bun în SERP. 

De ce sunt importante campaniile de link building?

pentru că link-urile sunt factorul #1 prin care Google stabilește locul pe care îl merită un website în SERP;

pentru că internetul în sine este un ghem de link-uri;

pentru că link-urile marchează conținutul grozav;

pentru că link-urile împrumută din puterea website-urilor lor către website-urile către care indică;

pentru că Google a confirmat că nu ar fi natural să existe un website fără backlink-uri;

pentru că doar prin link-uri Google îți poate descoperi website-ul.

…iar lista poate continua la infinit.

Ține minte că uneori atât puterea unui link cât și încrederea de care beneficiază acesta sunt uneori descrise ca echitatea link-ului, dintr-o perioadă în care nu existau decât măsurători unidimensionale pentru evaluarea link-urilor.

Dar nu te ghida după ce spunem noi despre link-uri, ci mai bine ia-te după Google!

Toate backlink-urile sunt la fel?

Zicala: cu cât mai mult, cu atât mai bun nu se aplică în cazul link-urilor, cel puțin nu atâta timp cât mai mult înseamnă mai multe link-uri pe care le cumperi fără se verifici calitatea lor și dacă reprezintă sau nu vreun risc pentru website-ul tău.

Decât să ai mai multe link-uri de slabă calitate, recomandarea noastră este să investești în mai puține, dar mai bune. Iar cu Publyo de exemplu, poți să faci exact acest lucru deoarece Publyo îți oferă o gamă foarte variată de publicații celebre în România, dar și posibilitatea de a-ți organiza și monitoriza campania de Link Building astfel încât aceasta să-ți ofere numai beneficii.

Link-urile nu sunt toate la fel. Întrebările pe care trebuie să ți le pui atunci când construiești o campanie de Link Building sunt următoarele:

către câte pagini, domenii sau subdomenii vrei să trimiți?

în câte link-uri ești dispus să investești pe lună?

ce fel de link-uri preferi (follow, no follow, redirect, javascript etc.)?

ce înseamnă putere și încredere când vine vorba de link-uri?

pe ce cuvinte cheie merită să pui link-uri?

care sunt riscurile pe care le presupune un link?

Toți acești factori pot fi evaluați diferit pentru fiecare caz în parte. Un link poate fi bun sau rău în funcție de domeniul din care face pare un anumit website, de limba în care este el scris și de cuvintele cheie pe care le conține. Din păcate, nu există nicio regulă care să se aplice pentru toate link-urile. De exemplu, nu este același lucru dacă un domeniu are link-uri către 1000 de pagini sau 1000 de domenii au link-uri către o pagină. 

Care sunt regulile impuse de Google în ceea ce privește Link Building-ul?

Pentru că nu toate link-urile sunt egale între ele, trebuie să fii foarte atent atunci când începi o campanie de link building. Crește numărul de link-uri pentru afacerea ta sau pentru clienții tăi, dar alege doar publicații relevante și asociază link-urile cu un conținut de succes. Astfel, cititorii tăi vor fi fericiți, Google te va păstra în topurile sale, iar afacerea ta se va dezvolta.

Asigură-te că toate link-urile în care investești sunt link-uri naturale și Google nu le va trata ca pe niște metode de manipulare a algoritmilor săi de căutare.

Totul se bazează pe calitate, relevanță și atenția pe care o acorzi cititorilor tăi!

Schimb reciproc de link-uri

Cum să nu faci Link Building?

Dacă faci prea multe schimburi de link-uri sau legi niște pagini între ele doar de dragul de a câștiga câte un link în plus, acest lucru va avea un impact negativ foarte grav asupra website-ului tău.

Cum să faci Link Building?

Atâta timp cât nu faci schimb de link-uri în exces și link-urile pe care le schimbi cu partenerii tăi sunt relevante pentru ambele voastre website-uri, atunci totul este perfect ok deoarece practica are sens din punct de vedere al cititorilor voștri, iar acesta este lucrul cel mai important pentru Google.

Marketing cu articole sau guest post-uri

Cum să nu faci Link Building?

Link-urile cu texte ancoră supra-optimizate, în articole sau comunicate de presă distribuite pe alte website-uri, pot face mult rău website-ului tău. De exemplu:

Există multe verighete pe piață. Dacă vrei să ai o nuntă, va trebui să alegi cel mai bun inel. De asemenea, va trebui să cumpărați flori și o rochie de mireasă.

Sună îngrozitor nu-i așa? Și asta pentru că textul este forțat, supra-optimizat!

Cum să faci Link Building?

Este grozav că oamenii scriu despre tine și se conectează la website-ul tău web, dar doar atâta timp cât creează link-uri în mod natural. Umplerea textului ancora cu cuvinte cheie comerciale este departe de a fi naturală și cu siguranță nu aduce nimic bun pentru cei care fac astfel. În acest caz, pentru a evita eventualele neplăceri, cea mai bună abordare este utilizarea cuvintelor cheie cu numele brandului sau a unor expresii de navigare naturale.

Link-uri din bazele de date

Cum să nu faci Link Building?

Includerea unui website în toate bazele de date posibile, doar pentru a obține un backlink, are un efect negativ asupra clasamentului website-ului respectiv.

Există multe baze de date care nu au nicio valoare reală pentru utilizatorii motoarelor de căutare și din acest motiv Google chiar le-a exclus din rezultatele căutării. Nu vrei ca site-ul tău să fie acolo!

Cum să faci Link Building?

Cele mai bune baze de date sunt cele care oferă informații utile pentru clienții tăi potențiali.

Cheia pentru un Link Building reușit este întotdeauna RELEVANȚA. Prin urmare, construirea de link-uri prin bazele de date de nișă, pline de informații relevante, este soluția.

Comentarii pe forumuri și bloguri

Cum să nu faci Link Building?

Comentariile nefolositoare pe forumuri sau bloguri, cu link-uri optimizate în postare sau în semnătură, ca de exemplu următoarele sunt un potențial dezastru pentru un website:

Așa NU: 

Mulțumesc, sunt informații grozave! – Agenția SEO a lui Jane Jane

Servicii de agenție SEO Londra

Cum să faci Link Building?

Dacă participi la o discuție activă pe un forum sau un blog care este relevant pentru business-ul tău și dacă comentariul oferă valoare în contextul discuției respective, atunci nu trebuie să-ți fie teamă să împărtășești un link relevant către website-ul tău. Dar asigură-te că nu exagerezi nici cu această practică și de asemenea, că nu folosești cuvinte comerciale pentru textele ancoră!

Trucuri simple pentru a câștiga mai multe link-uri către website-ul tău

Deși Link Building-ul nu este deloc simplu, există o mulțime de metode white hat SEO pe care le poți pune în practică chiar acum, fără prea mult efort, pentru a îmbunătăți radical performanțele propriului website sau ale website-urilor clienților tăi.

#1 Cere backlink-uri

Mai ales dacă ești începător în această meserie, este o idee grozavă să ceri backlink-uri persoanelor cărora îți permiți. Gândește-te care din prietenii, rudele, colegii, partenerii sau clienții tăi au un blog sau un website și cere-le câte un backlink. Iar ca efectele acestora să fie cele scontate, spune-le să-ți pună link-urile în cadrul conținutului website-urilor lor, în articole în mod ideal, și nu în bara laterală sau în footer.

Ai grijă însă și fii selectiv. Nu chiar orice link îți este de folos, așa că înainte de a începe să te rogi de cunoscuți pentru backlink-uri, asigură-te că website-urile lor fac parte din aceeași nișă cu al tău. În caz contrar, impactul acestor link-uri s-ar putea să nu fie cel scontat, ba chiar există șansa ca practica să-ți dăuneze.

#2 Construiește relații

Pentru o strategie bună de Link Building trebuie să construiești mai întâi relații puternice. Există o mulțime de oportunități prin care să legi legături cu persoane noi. Ar fi bine să începi cu comunitățile din aceeași nișă cu a ta și să iei la rând: forumuri, bloguri sau grupuri de pe rețelele sociale și să cauți oameni cu aceleași interese.

Fă primul pas postând comentarii și articole interesante și oferind topicuri de discuție care să incite. 

Dacă te implici activ în viața unor astfel de comunități online, care fac parte din aceeași nișă în care activezi, nu numai că vei face rost de câteva backlink-uri valoroase, dar întotdeauna vei avea acces direct la cele mai noi știri din industrie și te vei putea conecta cu niște oameni interesanți, care împărtășesc aceeași pasiune cu a ta.

#3 Scrie testimoniale

Schimbul de testimoniale este o practică mutuală de ambele părți implicate. Multe afaceri îți oferă șansa să spui câteva cuvinte despre experiența ta folosindu-le produsele sau serviciile și ar trebui să profiți la maxim de astfel de oportunități.

Pe de-o parte, această practică este perfectă pentru a câștiga încrederea clienților tăi. Pe de altă parte, este o oportunitate extraordinară pentru a obține mai multe backlink-uri și potențial trafic din partea unui website al cărui conținut este cu siguranță mai apreciat decât e-mail-urile tale clasice pe care le trimiți abonaților tăi la newsletter.

Și dacă doar scrii testimoniale și nu primești niciun testimonial în schimb, tot ai de câștigat și tu și cei cărora le oferi deoarece, în acest mod, tu te alegi cu backlink-uri, iar cei cărora le scrii se aleg cu un feedback de valoare.

#4 Începe un blog

Nu îți fă un blog cu un sigur articol doar ca să mai obții un backlink către website-ul tău. Dacă faci acest lucru, nu numai că vei irosi timp, dar probabil vei crea și o legătură riscantă către website-ul tău. Dacă te hotărăști să-ți faci un blog, atunci trebuie să-l menții în viață.

Scrie pe blogul tău articole pline de informații și substanță în mod regulat. Concentrează-te pe industria ta, dar și pe nevoile clienților tăi. Cu timpul, foarte probabil, blogul respectiv va câștiga autoritate. Chiar dacă nu postezi foarte des, asigură-te că articolele pe care le scrii sunt relevante și bine structurate.

Aceasta este singura metodă din lume prin care îți ei dori să faci trimitere către website-ul pe care îl deții din nou și din nou. Și doar așa poți câștiga backlink-uri de succes.

#5 Înscrie-ți website-ul în baze de date de încredere

Există foarte multe baze de date online care nu au nicio valoare pentru utilizatorii internetului sau motoarelor de căutare, iar Google le-a exclus din paginile sale de rezultate. Nu îți dorești deloc ca website-ul tău să apară în astfel de baze de date. 

Dar asta nu înseamnă că toate bazele de date sunt rele. O bază de date care îți oferă nu doar șansa să postezi un link către website-ul tău, dar și informații utile pentru potențialii tăi clienți este o bază de date unde îți dorești să fii listat.

Bazele de date niște și cele care fac parte din website-uri informative, relevante pentru o industrie anume, sunt exact ceea ce ai nevoie. Dacă afacerea ta este listată într-una din aceste baze de date, atunci website-ul tău va fi indexat mai rapid și de către motoarele de căutare, dar va putea fi găsit și mai ușor de către persoanele care au nevoie de el.

#6 Scrie un guest post bun

Există foarte multe website-uri și bloguri care acceptă cu bucurie să publice articole. Dar înainte să publici un articol undeva, asigură-te că:

website-ul sau blogul respectiv este relevant pentru industria din care face parte website-ul tău;

articolul nu este despre cât de extraordinar ești tu sau afacerea ta;

te concentrezi pe calitate și nu pe cantitate și scrii într-un mod profesional și interesant;

ești conștient că un articol slab îți poate strica reputația.

Este important ca strategia ta de Link Building să-ți ajute website-ul să se dezvolte și nu să-l afecteze oferindu-i niște link-uri care au un impact negativ asupra lui.

Nu în ultimul rând, să știi există și o mulțime de unelte interesante care te ajută să evaluezi puterea și încrederea de care se bucură un domeniu și înainte să soliciți un backlink de oriunde, poți să verifici cât de multă valoare îți aduce link-ul respectiv.

Trucuri pentru avansați de a câștiga mai multe link-uri către website-ul tău

Link Building-ul a devenit în ultima vreme un topic foarte popular și o misiune extrem de dificilă pentru oamenii de marketing și din acest motiv ai nevoie de un tool profesional care să te ajute cu asta. Există o mulțime de unelte care să te ajute pentru a te ajuta să descoperi oportunități și să creezi link-uri de înaltă calitate. Vom continua lista noastră cu tehnici de Link Building speciale pentru avansați, dar pe care le pot pune în practică și începătorii dacă sunt dispuși să învețe cum se procedează corect.

#7 Descoperă cele mai comune backlink-uri ale competiției

Dacă analizezi website-urile competitorilor tăi, vei observa probabil că ei au niște backlink-uri comune pe care tu probabil nu le ai. Iar dacă ei au reușit să obțină aceste backlink-uri, atunci de ce să nu o faci și tu?

Tot ce trebuie să faci este să analizezi backlink-urile pe care ei le au și să încerci să le obții și tu la rândul tău. Există de exemplu unealta Common Backlinks Tool, o unealtă special creată pentru asta.

Introdu website-urile a 10 competitori și întocmește un raport. CBLT te va ajuta nu doar să găsești backlink-urile comune, ci și să descoperi resursele și tehnicile competitorilor.

#8 Obține un backlink indirect din partea competitorului

Este destul de comun ca uneori link-urile competitorilor să trimită toate către aceleași website-uri. Link Juice Thief (LFT) găsește locuri către care website-urile competitorilor tăi trimit în mod general. De obicei, aceste website-uri au o autoritate foarte mare pentru industria din care face parte website-ul afacerii tale sau website-urile clienților tăi.

Rezultatele uneltei Link Juice Thief (LJT) sunt afișate în mod similar Common Backlinks Tool (CBLT). În multe cazuri vei afla că paginile competitorilor tăi trimit către website-uri cu autoritate în nișa din care face parte afacerea ta.

Un link dintr-un astfel de loc este un link juice puternic pe care îl poate primi website-ul tău. Și mai este ceva: dacă reușești să obții backlink-uri de aici, atunci există șansa ca și competitorii tăi să pună în mod indirect backlink-uri către tine.

Unealta LJT este o unealtă care te ajută să obții backlink-uri din partea unor pagini cu autoritate foarte mare din nișa ta.

Ce mai aștepți? Du-te și construiește-ți rețeaua de link-uri de care are nevoie website-ul tău! Doar asigură-te că website-urile pe care le alegi sunt relevante pentru nișa din care face parte afacerea ta.

#9 Recuperează-ți link-urile moarte

Uneori s-ar putea să găsești link-uri stricate către website-ul tău. Acest lucru s-ar putea întâmpla dacă locația paginilor tale se schimbă sau cei care au postat link-urile pe propriile website-uri le-au greșit. În ambele cazuri, aceste backlink-uri vor returna eroarea 404.

Astfel de situații pot apărea și atunci când un website a fost relansat după o anumită perioadă sau a migrat către un alt domeniu. În cazul acesta ar trebui să redirecționezi backlink-urile către alte pagini.

Link Juice Recovery Tool (LJR) te ajută să găsești backlink-urile pe care le are wbesite-ul tău, dar care trimit către o pagină inexistentă. Ar trebui să încerci să recuperezi aceste backlink-uri puternice sau să le redirecționezi către alte pagini ale website-ului tău.

LJR nu doar detectează doar erorile de tip 404, ci și erorile de tip 504 sau erorile de acces invalid de tip 403. Atunci când îți relansezi website-ului vrei să te uiți la aceste erori și să le studiezi, să găsești problemele de la baza lor și să le rezolvi înainte să intri în bucluc. 

Link Juice Recovery Tool este foarte simplu te folosit. Doar introduci URL-ul website-ul tău și apoi întocmești automat un raport. Mai întâi ți se va afișa o listă cu toate backlink-urile stricate și odată ce ai obținut această listă, LJR va genera un cod .htaccess pe care îl poți introduce în fișierul tău .htaccess.

Caută de asemenea link-urile stricate de la Wikipedia. 

Te-ai gândit vreodată să folosești link-urile moarte de la Wikipedia ca sursă de Link Building? Google consideră că Wikipedia este un site foarte de încredere. Poți găsi link-uri moarte sau stricate acolo și le poți transmite sau înlocui. Un instrument bun și gratuit pentru aceasta este Wikigrabber. Acolo poți căuta cuvinte cheie și poți obține paginile care necesită o citare pe Wikipedia sau au un link inactiv pe ele.

Chiar dacă link-urile Wikipedia sunt link-uri No Follow, ele încă transmit multă încredere. Să nu crezi că Google nu se uită la link-urile No Follow. Se uită pentru că a menționat de nenumărate ori link-uri No Follow în cererile de penalizare pentru acțiuni manuale.

Poți afla mai multe despre link-urile No Follow și impactul lor pozitiv sau negativ al link-urilor No Follow asupra clasamentelor din SERP.

#10 Transformă mențiunile în backlink-uri

Aceasta este probabil una dintre cele mai ușoare modalități de a obține câteva backlink-uri noi. Cineva a scris deja ceva despre tine. Ei au menționat marca sau produsul, dar nu au creat link-uri către site-ul tău. În situații ca acestea, de obicei este suficient să contactați webmasterul și să-i cereți să convertească acea mențiune într-un backlink.

Dar, cum găsești aceste mențiuni? Cu Link Research Tools este ușor. Tot ce trebuie să faci este să începi un raport Backlink Profiler (BLP) și să filtrezi rezultatele după Stare link > MENȚIUNE.

Backlink Profiler (BLP) este un instrument excelent pentru a găsi mențiuni care arată ca link-uri, dar pentru a găsi mențiuni de marcă care nu arată ca URL-uri va fi nevoie de puțin mai mult săpături.

O altă modalitate de a găsi și de a monitoriza mențiunile este utilizarea SERP Research Tool (SERP) cu o combinație inteligentă de operatori de căutare avansați.

#11 Găsește cele mai sănătoase backlink-uri ale competitorilor puternici

De când Google a lansat actualizarea Penguin în anul 2012, link-urile puternice nu mai sunt singura sursă de îngrijorare a webmasterilor. Dacă nu vrei să fii penalizat, link-urile trebuie să fie și sigure, nu doar puternice. Dar cum găsești aceste link-uri puternice, fără riscuri, relevante pentru nișa ta?

Poți folosi Competitive Link Detox (CDTOX) pentru a compara website-ul tău cu 10 website-uri ale competitorilor.

De ce obții raportul rezultatelor, poți foarte simplu să sortezi link-urile după putere și încredere.

#12 Găsește cele mai relevante oportunități de Link Building

Există multe oportunități de Link Building pe internet. În primul rând, există forumuri, bloguri și website-uri unde îți poți posta backlink-ul, dar, în general, nu este simplu să le găsești. Indiferent dacă vrei să găsești un website puternic și relevant pentru nișa ta sau un blog unde poți posta articole tematice, sau un forum unde ai voie să postezi link-uri Follow, unealta SERP Research te va ajuta în acest sens. SERP este construit în așa fel încât să-ți permită să găsești cele mai relevante și puternice rezultate de care ai nevoie.

După ce găsești rezultatele potrivite pentru tine, le poți sorta după putere, tematică și orice alte caracteristici îți dorești. Cel mai bun lucru legat de SERP este faptul că aceste link-uri sunt relevante pentru industria ta și au o autoritate mare. 

Iată un exemplu prin care poți găsi oportunități de Link Building folosindu-te de SERP. Ca să găsești oportunități de Link Building pe Google, caută de exemplu: 

inurl:guestpost +sănătate 

inurl:scrie-pentru-noi +workout

body building +guestpost +sănătate

contribuie +pierdere de grăsime

Dacă cauți aceste combinații pe internet și sortezi rezultatele după putere și încredere vei descoperi o mulțime de oportunități de guest posting.

#13 Fii atent la noile link-uri ale competiției

Foarte des, o reacție rapidă poate însemna diferența dintre succes și pierdere. Iar acest lucru se aplică și pe internet. Este foarte important să fii atent la activitățile competițiilor.

Link Alerts (LA) este o unealtă concepută să te informeze în legătură cu noile backlink-uri câștigate de website-ul tău, dar o poți folosi și pentru descoperirea backlink-urilor noi ale competitorilor. 

Acest lucru nu numai că te va ajuta să găsești mai multe oportunități de Link Building, dar te ajută și să descoperi resurse și tehnici noi pe care să le folosești în viitor.

Cel mai bun lucru în legătură cu Link Alerts este că poți să setezi această unealtă astfel încât să trimită notificări cu backlink-urile noi. Este ca și cum ai folosi Google Alerts, dar pentru link-uri. Acest lucru te va ajuta să identifici imediat practicile SEO negative. Și în cazul în care ai descoperit link-uri nedorite, poți să reacționezi imediat și să-ți protejezi website-ul înainte de a fi penalizat de către Google. 

#14 Organizează concursuri și campanii de giveaway

Link-urile .gov și .edu pasează încredere către website-urile către care trimit și de asemenea, sunt destul de greu de obținut. Din fericire, la unele din aceste website-uri au acces studenți care scriu articole de blog pe ele, iar ca să atragi atenția acestora și să-i convingi să scrie un post în care să introducă și câte un link către website-ul tău, poți organiza concursuri, campanii de giveaway sau chiar poți acorda burse.

Alte metode prin care mai poți câștiga niște link-uri valoroase

Crearea de link-uri în mod intenționat este un lucru grozav, dar mai poți câștiga link-uri și dacă postezi un conținut grozav pe website-ul tău. 

Scopul principal al motorului de căutare Google este, ca pentru oricare altă companie, să câștige bani. Iar Google nu poate câștiga niciun ban dacă nu oferă o experiență de utilizare excelentă utilizatorilor săi. Iar o experiență bună de utilizare, la rândul său, vine la pachet cu rezultate bune și relevante de căutare. În caz contrar, dacă nu reușesc să primească rezultatele pe care le așteaptă, utilizatorii se pot muta către un alt motor de căutare.

Cum este conținutul grozav din punctul de vedere al motorului de căutare Google?

atractiv

ușor de găsit

folositor

acesbil

credibil 

valoros

Google verifică caracteristicile tehnice ale website-ului tău precum: viteza de încărcare, ușurința de navigare, design-ul, densitatea cuvintelor cheie, complexitatea etc. De asemenea, ei evaluează experiența utilizatorilor prin rata de Click-through, cea de bounce și timpul petrecut pe website.

Dar uneori există un lucru mai important decât oricare alte asemenea caracteristici, care face diferența între un website bine văzut și unul cu rezultate slabe în SERP. Acesta este conținutul. 

Dacă reușești să realizezi un conținut grozav, atunci numărul de backlink-uri către website-ul tău va crește de la sine, datorită celor care fac referire la el în cadrul articolelor lor.

Iată cum să realizezi un conținut grozav:

#15 Infografice

Indiferent de cât de bine scrii, unele persoane înțeleg mai bine ideile pe care vrei să le transmiți dacă structurezi informația și o prezinți într-un mod atractiv din punct de vedere vizual.

Fiecare om este diferit și modul preferat de prezentare a informațiilor diferă de la persoană la persoană, dar tu, ca afacere, trebuie să fii pregătit să te adresezi tuturor.

Mulți webmasteri folosesc infograficele pentru a atrage link-uri către conținutul lor. Și chiar merge. Uneori însă se întâmplă ca alții să folosească infograficul tău fără să pună măcar un link către website-ul de unde l-au furat. Dar în acest caz poți folosi Google reverse image search și să găsești imaginile, iar apoi să inștiințezi proprietarii website-urilor respective că au uitat să te menționeze.

#16 Liste

1. Listele

2. Sunt

3. Foarte

4. Interesante

Listele acționează asupra creierului nostru într-un mod cum alte tipuri de articole nu o fac, iar el le iubește. Încearcă doar să compari următoarele două titluri de articole și spune-mi care material vrei să-l citești mai departe?

= Ceaiul verde este bun pentru sănătate

= 7 Motive incredibile pentru care ar trebui să bei ceai verde

Hai să fim serioși! Chiar dacă nu îți place ceaiul verde cel de-al doilea articol este cel câștigător!

#17 Rapoarte de cercetare și studii de caz

Opinia ta personală poate fi interesantă și chiar valoroasă în funcție de caz, mai ales dacă ai experiență într-un anumit domeniu. Dar dacă vrei ca website-ul tău să câștige autoritate, trebuie să obții backlink-uri și să îți susții spusele cu dovezi clare. Acesta este și motivul pentru care unele din cele mai distribuite tipuri de conținut sunt:

lucrările de cercetare;

studiile de caz;

recenziile;

comparațiile.

Încearcă să fii primul care scrie despre un topic. Conținutul proaspăt întotdeauna este apreciat, indiferent de industrie. Iar dacă mai incluzi și date relevante în materialul tău, atunci succesul este garantat în ceea ce privește numărul de backlink-uri pe care îl vei primi.

#18 Înregistrări la serviciul de newsletter

Nu toate companiile înțeleg importanța înregistrării la un serviciu de newsletter. Dar dacă este folosit corect, beneficiile acestuia pot fi extraordinare. Publicând newslettere poți să atragi atenția asupra website-ului tău și să stârnești curiozitatea cititorilor și clienților. Cu un conținut interesant, poate chiar vei obține niște distribuiri și odată cu ele și backink-urile de care ai nevoie, crescându-ți totodată și traficul către website-ul tău.

Încearcă de asemenea să incluzi niște butoane call-to-action atractive, care să-i motiveze pe cei ce citesc să descarce materialele tale, să se înscrie la un webinar, să asculte un podcast etc.

#19 Materiale extra

Mai poți obține backlink-uri dacă creezi următoarele tipuri de materiale extra:

ghiduri;

inforgrafice;

videoclipuri;

înregistrări ale unor webinarii;

podcasturi pe baza unor cercetări.

Există mult loc pentru creativitate când vine vorba de marketing.

Folosind mai multe formate de conținut, vei genera mai multe leaduri și de asemenea, vei demonstra că ai autoritate în domeniul tău de activitate.

#20 Învață de la alții

Nu este nimic mai trist decât atunci când cineva petrece timp îndelungat să scrie un material și apoi nu se întâmplă nimic. Toată acea pasiune și cunoaștere se duc pe apa sâmbetei. Și cu toate acestea, o mulțime de articole trec neobservate zi de zi.

Problemele pot fi din cele mai diverse. În general, oamenii greșesc atunci când aleg topicul unui material. Nu contează cât de bun este materialul în sine dacă topicul nu interesează pe nimeni. De asemenea, se poate întâmpla și contrariul. Poți alege un topic excelent, dar să scrii un material slab.

Poți scrie zeci de articole și să te uiți la nenumărate videoclipuri despre conținutul de calitate, dar cel mai bine este să alegi calea sigură și să înveți de la alții.

De exemplu, dacă vrei să scrii despre sănătate și nu cunoști cele mai fierbinți topicuri din domeniu, arunci un ochi pe website-urile colegilor tăi de breaslă și îți iei de acolo inspirația.

Link Building-ul nu este întotdeauna suficient

Dacă nu vrei să fii penalizat și să obții locuri bune în SERP, atunci nu este suficient doar să obții backlink-uri. Trebuie să ai grijă și ca aceste backlink-uri să fie de calitate și Google să nu le perceapă ca spam.

Chiar și John Mueller, în cadrul unui podcast din luna noiembrie, a spus că este bine să te lepezi de backlink-urile negative și să faci tot posibilul pentru a obține link-uri de calitate prin metode cinstite.

Call Now Button