fbpx

[Podcast #26] A fost lansat un nou update Google în luna iulie. Ce se întâmplă cu website-urile noastre?

Oblyo Digital Agency august 2, 2021

Nu exagerăm dacă spunem că luna iulie a fost a pus o piatră de hotar în cariera noastră de specialiști în marketing digital. S-a lansat o nouă actualizare de bază a motorului de căutare Google, iar viitoarele noastre strategii de marketing depind în mod direct de modul în care ne afectează aceasta. Despre ce este vorba și cum putem să ne adaptăm, vom vorbi în continuare în acst podcast marca Oblyo Digital Agency. Rămâi cu noi până la capăt pentru a fi în pas cu ultimele tendințe în materie de marketing digital!

Anunțul a fost făcut oficial în data de 1 iulie pe contul de Twitter Google SearchLiason, cu mențiunea că va fi necesară o perioadă de timp de două săptămâni până ce noul algoritm își va intra în drepturi. A trecut deja și acest timp și dacă nu ai observat nimic negativ în modul de evaluare a website-ului tău de către motoarele de căutare, cel mai probabil ești în siguranță. Dar totuși, lucrurile nu trebuie tratate deloc cu superficialitate deoarece schimbările care tocmai s-au produs, sunt niște schimbări importante, care au influențează regulile jocului pentru toți profesioniștii din domeniul marketing-ului digital.

Hai să înțelegem de ce Google a considerat că este necesar un astfel de algoritm

Google rar explică filozofia din spatele unei actualizări de bază. Ca de obicei, și de data aceasta, tot ce știm de la Google este faptul că acest algoritm a produs schimbări la nivelul procesului de indexare și evaluare a website-urilor.

Un lucru neobișnuit în legătură cu acest algoritm pe de altă parte, este faptul că el a fost precedat de două actualizări ce aveau ca scop combaterea spam-ului. Mai devreme în acest an, Google a anunțat că va lupta cu toate forțele împotriva spam-ului, bazându-se pe inteligența artificială. De aceea, dacă a făcut această actualizare de bază într-un timp atât de scurt de la celelalte două actualizări anti-spam, deducem faptul că programatorii motorului de căutare au găsit deja un mod și mai bun și mai rapid de a detecta spam-ul.

Nu ai mai văzut aceleași domenii apărând în mod repetat în SERP?

Fenomenul apariției aceluiași domeniu în mod repetat în SERP se numește domain crowding. Acest lucru cu siguranță l-ai observat la domenii precum wikipedia.org sau

pinterest.com care apăreau aproape de fiecare dată atunci când căutai informații despre un lucru, un animal, un eveniment, o personalitate sau pur și simplu fotografii.

De asemenea, foarte puternice erau până acum domeniile .uk, .tv sau .ca, care, cel puțin la căutările în limba engleză, dominau paginile de rezultate afișate de Google la efectuarea unei interogări.

Chiar dacă au o autoritate foarte puternică, după lansarea noului algoritm Google din luna iulie, astfel de domenii au început să apară mai rar în SERP, iar persoana care a observat acest lucru este Lily Ray @lilyraynyc, o specialistă în domeniul SEO care locuiește în America și care a făcut publică descoperirea sa pe Twitter, în data de 12 iulie 2021.

Aparenta dispariție a domeniilor mari din SERP o poți privi ca o veste bună, atâta timp cât business-ul tău nu este chiar dezvoltarea unuia din giganți, ca de exemplu Wikipedia sau Pinterest. În legătură cu reevaluarea domeniilor mari, Lily Ray a spus că a observat în SERP cum paginile de categorii sau cele de produs ale unora din clienții săi au luat locul unor pagini de pe Pinterest cu fotografii.

Observații importante în legătură cu noua actualizare de bază de la Google

Calitatea link-urilor este o comoară

Mulți specialiști au afirmat cu bucurie pe grupuri de pe Facebook că strategiile lor SEO on-page și off-page au început să dea roade și acum se bucură de locuri stabile în SERP.

De exemplu, Steven Kang @SEOSgnalsLab, faimosul fondator al popularului grup de Facebook SEO Signals Lab a spus că a observat schimbări minore, dar pozitive, în locurile din SERP ocupate de website-urile pe care le administrează și consideră că succesul se datorează faptului că a evitat cu orice preț link-urile de slabă calitate.

Discuții aprinse între profesioniști

Autorii de publicații și specialiștii SEO înscriși pe forumul WebmasterWorld emit speculații în legătură cu o mulțime de lucruri care s-ar putea să se fi schimbat. Și cu toate că astfel de discuții sunt în general doar zvonuri, de data aceasta cel puțin, comentariile membrilor forumului se potrivesc cu ce se întâmplă de fapt în lumea online la momentul de față.

În primul rând, se pare că a fost lansată o funcție special creată pentru ca utilizatorii motoarelor de căutare să ajungă exact la răspunsurile pe care le caută. De asemenea, o altă observație pertinentă, este aceea că nici rezultatele afișate atunci când cauți o imagine nu mai sunt la fel ca înainte, dar nici paginile obișnuite de rezultate – SERP. Mai mult, interesant

este și faptul că se pare că există o corelație între pierderea locurilor obținute prin intermediul fotografiilor și pierderea locurilor din SERP.

Încă mai apar website-uri de slabă calitate în SERP?

Deși avem dovezi clare că motorul de căutare Google a fost actualizat și spam-ul nu mai este de mult o problemă atât de gravă pe cât era înainte, a durat ceva până ce noul algoritm a început să funcționeze corespunzător.

De exemplu, pe data de 7 iulie, specialiștii de la Search Engine Journal au observat că atunci când folosești cuvintele cheie: Instagram Account Hacked pentru o interogare pe Google, în loc să afișeze website-uri care să explice cum să îți ferești contul de atacurile hackerilor, chiar pe locul 2, este scos în față din aproximativ 6.5 milioane de rezultate, un website care te ajută să spargi conturile altora. Dar, din fericire, greșeala a fost reparată deoarece la momentul de față website-ul respectiv nu mai apare în SERP, cel puțin nu atât de sus, și sperăm că același lucru s-a întâmplat cu multe alte website-uri care joacă nedrept.

Pe de altă parte, website-urile dubioase se pare că nu au dispărut încă de tot din SERP dacă este să ne luăm de exemplu după spusele unor utilizatori care susțin că website-uri Italiene cu doar câteva pagini și backlink-uri din articole publicate pe website-uri în care majoritatea articolelor sunt doar guest post-uri, încă apar în primele 20 de locuri deși algoritmul este pe baricade.

Google încă iubește articolele copiate parțial sau total din alte surse, cât timp ele sunt publicate pe website-uri cu autoritate mare

Te-ai săturat să te lupți cu morile de vânt atunci când vine vorba de o confruntare directă cu website-uri media sau de știri cu autoritate mare, care pur și simplu copiază articole din alte surse, dar le merge pentru că sunt populare? Ne pare răus să te dezamăgim, dar încă mai trebuie să suporți puțin această situație!

Există foarte multe website-uri mari, nu foarte vechi, cu o mulțime de articole pur și simplu copiate din alte surse, care primesc zilnic sute de mii de vizitatori, iar acest lucru se întâmplă doar pentru că astfel de website-uri au link-uri de calitate din surse care la prima vedere nu par să vândă link-uri, dar poate o fac, într-un mod mai discret. Altfel, cum am putea explica faptul că toate aceste website-uri create parcă pur și simplu cu copy paste, au în spate link-uri din articole publicate pe website-uri de psihologie, website-uri realizate pentru a sprijini bunăstarea și sănătatea copiilor sau website-uri deținute de cadre medicale celebre.

Ce vrea să spună Google de fapt când zice că website-urile nu au greșit cu nimic?

Google susține că website-urile care și-au pierdut locurile din SERP nu ar trebui să facă nimic pentru a-și recupera gloria pierdută. Dar mulți specialiști în domeniul SEO consideră această afirmație cel puțin îndoielnică.

Pe de-o parte, dacă ți-ai pierdut locurile din SERP, este adevărat că nu trebuie să faci nimic cu sensul că nu trebuie să schimbi aspectul website-ului tău, tema sau așezarea în pagină a articolelor, ca și cum ai proceda atunci când ai o problemă de afișare a reclamelor. Dar pe de altă parte, în ceea ce privește conținutul, există lucruri pe care poți să le faci atât pentru articolele pe care le ai deja, cât și pentru cele pe care le vei redacta de acum încolo.

De exemplu, odată cu binecunoscuta actualizare Medic Update, multe website-uri care își câștigau traficul din interogări pe teme medicale, au observat schimbări negative drastice în legătură cu locurile pe care le ocupau în SERP deoarece Google a început să evalueze pozitiv doar website-urile cu răspunsuri care au o bază științifică. Iar dacă ne gândim la această situație, nu putem spune că website-urile medicale care promovau metode alternative de vindecare, de cele mai multe ori neverificate, nu aveau nicio problemă. Cel puțin din punctul de vedere al lui Google, aceste website-uri nu mai au nicio valoare atunci când utilizatorii motorului de căutare caută soluții demonstrate științific.

Cu alte cuvinte, orice schimbare în legătură cu locurile obținute în SERP, ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă și un motiv bun pentru a iniția o reevaluare a modului de creare a conținutului.

Bineînțeles, există și excepții, dar acelea sunt puține și ne susținem punctul de vedere tocmai prin ideile promovate de Google în politica sa de utilizare. Acolo scrie clar că acest motor de căutare pune cel mai mult accent pe valoare și astfel, fără să mai analizăm mai departe, putem trage concluzia că orice bătălie pierdută în SERP are legătură cu valoarea.

Caută răspunsuri încercând să înțelegi topurile din SERP!

Google susține că website-urile care și-au pierdut locurile din SERP nu ar trebui să facă nimic pentru a-și recupera gloria pierdută. Dar mulți specialiști în domeniul SEO consideră această afirmație cel puțin îndoielnică.

Pe de-o parte, dacă ți-ai pierdut locurile din SERP, este adevărat că nu trebuie să faci nimic cu sensul că nu trebuie să schimbi aspectul website-ului tău, tema sau așezarea în pagină a articolelor, ca și cum ai proceda atunci când ai o problemă de afișare a reclamelor. Dar pe de altă parte, în ceea ce privește conținutul, există lucruri pe care poți să le faci atât pentru articolele pe care le ai deja, cât și pentru cele pe care le vei redacta de acum încolo.

De exemplu, odată cu binecunoscuta actualizare Medic Update, multe website-uri care își câștigau traficul din interogări pe teme medicale, au observat schimbări negative drastice în legătură cu locurile pe care le ocupau în SERP deoarece Google a început să evalueze pozitiv doar website-urile cu răspunsuri care au o bază științifică. Iar dacă ne gândim la această situație, nu putem spune că website-urile medicale care promovau metode alternative de vindecare, de cele mai multe ori neverificate, nu aveau nicio problemă. Cel puțin din punctul de vedere al lui Google, aceste website-uri nu mai au nicio valoare atunci când utilizatorii motorului de căutare caută soluții demonstrate științific.

Cu alte cuvinte, orice schimbare în legătură cu locurile obținute în SERP, ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă și un motiv bun pentru a iniția o reevaluare a modului de creare a conținutului.

Bineînțeles, există și excepții, dar acelea sunt puține și ne susținem punctul de vedere tocmai prin ideile promovate de Google în politica sa de utilizare. Acolo scrie clar că acest motor de căutare pune cel mai mult accent pe valoare și astfel, fără să mai analizăm mai departe, putem trage concluzia că orice bătălie pierdută în SERP are legătură cu valoarea.

În loc de concluzie

Am vorbit despre foarte multe lucruri în acest podcast încercând să explicăm cât mai bine ce se întâmplă cu website-urile noastre după lansarea celui mai nou algoritm de bază Google. Dar dacă ești încă începător în ceea ce privește SEO-ul, s-ar putea ca unele din ideile prezentate mai devreme să ți se pară neclare și de aceea ne-am gândit ca în continuare să rezumăm tot ceea ce am discutat până acum.

1. E sau nu vina proprietarilor de website-uri?

Dacă ai pierdut locuri în SERP și te încălzește cu ceva să crezi că tragedia nu este din vina ta, atunci ești liber s-o faci, dar, cel puțin din punctul nostru de vedere, trebuie să iei atitudine! Dacă vei continua ca și până acum, odată cu lansarea acestui nou algoritm nu vei mai putea obține rezultate la fel de bune ca înainte nici măcar cu noile articole și s-ar putea ca lucrurile să meargă din rău în mai rău până la următoarea actualizare sau pentru totdeauna.

2. Dacă ai obținut mici victorii, nu te culca pe o ureche!

Faptul că nu ai pierdut locuri în SERP sau chiar ai urcat o poziție sau două cu unele articole, înseamnă că ai câștigat doar o bătălie, nu întregul război. Succesul tău s-ar putea să se datoreze faptului că nu ai link-uri de slabă calitate care să arate cu degetul către website-ul tău, dar pentru a te menține pe poziții, trebuie să păstrezi aceeași atitudine față de calitatea articolelor tale și a întregului website per ansamblu ca și până acum. Cu alte cuvinte, cheia succesului rămână în continuare valoarea conținutului tău.

3. Încă le merge celor care copiază articole, dar oare pentru cât timp?

Nu te dezamăgi dacă se întâmplă să mai găsești în SERP, chiar pe primele poziții, câte un website cu articole copiate sau fragmente de articole trântite ca atare, fără niciun fel de alt text, exact ca pe website-urile unde au fost postate inițial. Aceste lucruri încă se întâmplă,

dar nu știm deocamdată pentru cât timp. Chiar dacă sunt stufoase ca număr de pagini și chiar dacă au în spate o rețea de link-uri postate pe bloguri, ziare sau reviste online creme de la creme, nu înseamnă că situația lor va rămâne așa pentru totdeauna. Exemplul cu Instagram Account Hacked, în care un website dubios apărea foarte sus la începutul lunii iulie, după lansarea noului algoritm și acum nu mai este la fel de ușor de găsit, este o dovadă clară că motorul de căutare Google face tot ce-i stă în putință pentru a combate spam-ul. Iar din punctul nostru de vedere, este doar o chestiune de timp până Google își va da seama că un website cu articole copiate are la fel de puțină valoare ca un website care promovează spargerea conturilor de Instagram, oricât de multe link-uri de calitate l-ar susține.

4. Ar trebui să privim totul ca pe o nouă provocare

SEO-ul nu era simplu nici înainte, iar odată cu acest nou algoritm lucrurile s-au complicat chiar și mai mult. Dar la urma urmei nu ne-am mai putea numi experți dacă ne temem de orice nouă provocare și de aceea trebuie să tratăm totul la rece și să încercăm să facem tot ce ne stă în putință pentru a intra ca și până acum în grațiile algoritmului Google. În final, și noi, ca și Google, ar trebui să punem cititorii pe primul loc și ori de câte ori creăm conținut, să gândim din perspectiva lor și să ne întrebăm: ce le-ar plăcea să citească?

Pe scurt acestea sunt câteva din cele mai importante schimbări ce pot fi observate deocamdată de la lansarea noului algoritm Google încoace. Rămâne să studiem îndeaproape situația așa cum am procedat și până acum, iar până la podcastul următor, te sfătuim să pui accent pe valoare și să nu uiți că orice s-ar întâmpla, există o explicație și o rezolvare!

Call Now Button