Cum te poate penaliza Google pentru optimizarea necorespunzătoare a site-ului?
Pentru un creator de conținut sau un administrator de site nu există cuvânt mai înfricoșător decât termenul: penalizare. Când încerci să faci totul corect, aceasta este pur și simplu o idee care nu-ți dă pace și te face să te gândești de două ori de fiecare dată când dezvolți un site. Dar în ce constă de fapt o penalizare din partea atotputernicului Google și în ce condiții se aplică ea practicilor de optimizare?
Penalizare este un termen folosit cu un sens foarte ambiguu și neclar de către majoritatea celor care lucrează în domeniul online. De exemplu, ori de câte ori unui site îi scade autoritatea, cei implicați în optimizarea lui spun că au fost penalizați indiferent dacă este vorba de o pedeapsă reală din partea motoarelor de căutare sau pur și simplu de o schimbare de algoritm. Dar în cea mai mare măsură, o astfel de judecată nu numai că nu este corectă, ci afectează și productivitatea din cauza neînțelegerii sistemului de evaluare în SERP și demoralizarea creatorilor de conținut.
Google oferă instrucțiuni clare cu privire la optimizare. Atâta timp cât aceasta se desfășoară prin metode corecte pe care dacă ar fi nevoie, le-am putea explica fără a ascunde nimic unui concurent sau unui angajat Google, atunci înseamnă că procedăm cinstit și nu avem niciun motiv pentru care să ne temem de penalizări.
În schimb, pentru că nu toată lumea alege calea cea dreaptă și anevoioasă în vederea optimizării, pentru cei care recurg la mijloace mai puțin ortodoxe, Google apelează la câte o acțiune personalizată, numită oficial manual action cu care mustră pe cei necinstiți.
Dacă vorbim de penalizări, acest manual action este singura metodă prin care Google, sau mai bine zis, un reprezentant al companiei, te trage în umbră și te face să devii invizibil în SERP. Iar acest lucru se întâmplă în general din următoarele motive:
・postarea pe site a conținutului generat automat cu ajutorul inteligenței artificiale;
・crearea de pagini lipsite de conținut original sau cu prea puțină valoare;
・deghizarea cuvintelor cheie în text alb sau altă culoare care să se confunde cu fundalul;
・participarea în programe de afiliere fără a aduce suficientă valoare propriului site;
・crearea de pagini încărcate cu viruși sau care acționează în defavoarea utilizatorilor;
・schimbul de link-uri sau folosirea fermelor de link-uri pentru a evolua artificial;
・etc.
Mai sunt și alte exemple de acțiuni care pot atrage după sine o atenționare din partea lui Google. Dar după cum reiese și din această listă, ele nu au nicio legătură cu practicile loiale și mai simplu spus, cu redactarea și postarea de text original, fie el optimizat SEO sau nu.
De asemenea, penalizările din partea motoarelor de căutare, nu au nicio legătură cu autoritatea unui site. Google este foarte obiectiv cu privire la conținut și atâta timp cât textul unei pagini răspunde la întrebările utilizatorilor motorului de căutare el va obține un loc formidabil în SERP chiar dacă autoritatea site-ului este mică.
Google nu te scoate din joc și apoi te lasă în ceață ca să te întrebi de ce nu mai merg lucrurile. Dacă ți s-a aplicat un manual action ești notificat în legătură cu acest lucru prin Google Search Console unde îți apare o listă cu toate lucrurile pe care trebuie să le repari la site-ul tău pentru a reintra în grațiile motorului de căutare.
Odată ce problema este rezolvată, tot ce îți rămâne de făcut este să ceri lui Google să-ți reevalueze site-ul printr-un reconsideration request și să aștepți. Dacă se consideră că ai revenit pe calea cea dreaptă, rămâne doar o chestiune de timp până când lucrurile se întorc la normal.
Pe de altă parte, cu toate că penalizările aplicate de Google pot fi anulate, nu același lucru se poate spune și despre pierderea vizibilității cauzată de erori ale algoritmului Google.
Da! Este scris corect! Și algoritmul Google poate avea erori și chiar s-a întâmplat acest lucru în cazul update-ului Penguin, când multe site-uri au avut de suferit pe o perioadă de doi ani până problemele au fost rezolvate.
Există și efectul invers când datorită schimbărilor legate de algoritmul Google, unele site-uri câștigă mai multă vizibilitate. De aceea, nici pierderea vizibilității din cauza algoritmului nu poate fi considerată o penalizare. Însă chiar dacă nu este folosit în mod corect, cuvântul penalizare va continua să stea pe buzele celor responsabili cu administrarea site-urilor pe de-o parte pentru dramatism și pe de altă parte pentru că le este dificil să descrie situația în orice alt mod.